
ALIAT - Alianţa pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor este o organizaţie non-guvernamentală, o asociaţie de profesionişti în sănătate mintală, una din primele organizaţii profesionale care activează în domeniul adicţiilor din România, fondată în 1993.
În 2004, ALIAT a iniţiat o colaborare cu Spitalul de Psihiatrie "Al Obregia" din Bucureşti concretizată în deschiderea primului centru ambulator de evaluare şi tratament ale problemelor legate de consumul de alcool (ALCOHELP). Primul centru online de prevenire şi tratament a abuzului de alcool - ALCOHELP. AlcoHelp reprezintă un instrument de prevenţie, intervenţie şi orientare către servicii specializate pentru persoanele cu un consum problematic de alcool, uşor de folosit şi care garantează confidenţialitatea şi anonimatul celor care îl accesează.
Scopul asociaţiei ALIAT constă în: să prevină apariţia în viitor a consumului abuziv de alcool la cei care acum consumă alcool fără a avea probleme; să ofere tehnici şi instrumente terapeutice cu ajutorul cărora cei care acum abuzează de alcool să realizeze reducerea consumului de alcool şi a consecinţelor negative asociate să ofere un sprijin direct, prin intermediul e-mail-ului către specialiştii ALIAT şi a forumului de discuţii moderat de specialişti, celor care au probleme legate de consumul de alcool